ȘTIRI din județ

Depistarea activă a tuberculozei cu ajutorul carevanei mobile începe de luni, 3 aprilie în județul Mureș

• Activitatea face parte din cel mai mare proiect de screening din România derulat la nivel național prin fonduri europe cu cofinațare de la Ministerul Sănătății , intitulată ”Screening TB”
• Proiectul vizeză 9 comune din județul Mureș unde au fost depistate cazuri de tuberculoză în anii precendenți
• Caravana mobilă a Institului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din București furnizează servicii medicale gratuite pentru sănătatea plămânilor și depistarea precoce a tuberculozei
• Saschiz, Albești, Nadeș, Fântânele, Ogra, Petelea, Hodac, Deda și Răstolița sunt comunele vizitate de caravana de depistare activă a tuberculozei

Începând de luni, 3 aprilie pâna pe data de 28 aprilie 2023 caravana mobilă a proiectului Screening TB, proiect coordonat de Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din București va oferi servicii medicale gratuite locuitorilor din zone rurale ale județului Mureș cu acces deficitar la servicii medicale de specialitate, unde au fost înregistrate în ultimii ani cazuri de tuberculoză.

Caravana medicală mobilă este dotată cu:
– aparatură de radiologie mobilă de ultimă generație;
– diagnostic molecular rapid, teste GeneXpert – cea mai avansată metodă de identificare a infecției cu bacilul tuberculozei;
-un program de inteligență artificială care ajută la depistarea tuberculozei și a altor 14 patologii pulmonare;
– serviciile medicale din caravană sunt asigurate de personal medical de specialitate.

Cabinetul medical mobil va fi amplasat în zona primăriilor din comunele anunțate sau în alte locuri comunicate din timp localnicilor.

Vreme de patru săptămâni echipajul medical al caravanei va asigura accesul facil, aproape de casă la consultațiile medicale puse la dispoziție în cabinetul mobil după următorul program:

Saschiz 3 Aprilie
Albești 4, 5, 6 Aprilie
Nadeș 7, 10 Aprilie
Fântânele 11, 12 Aprilie
Ogra 13, 18 Aprilie
Petelea 19, 20 Aprilie
Hodac 21, 24 Aprilie
Deda 25, 26 Aprilie
Răstolița 27, 28 Aprilie

Conform datelor statistice, incidența tuberculozei în județul Mureș este de 32 cazuri la suta de mii de locuitori, valoare înregistrată în 2022 de Programul Național de Prevenire și Control al Tuberculozei.
Tuberculoza este o boală de origine infecțioasă, cauzată de bacilul Koch care se răspândește pe calea aerului de la persoana bolnavă la cele sănătoase. Depistarea tuberculozei pulmonare se face cel mai frecvent cu ajutorul unei simple radiografii, urmată de alte investigații medicale atunci când apare suspiciunea îmbolnăvirii.