ȘTIRI din județ

Polițiștii mureșeni, protest prin… donare de sânge

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş, afiliaţi la Sindicatul European al Poliţiştilor – Europol au declanşat, marţi, un protest inedit împotriva inechităţilor salariale din sistem, iniţiind campania de donare de sânge „Donăm o dată şi astfel ajutăm medicii să salveze 3 vieţi”, astfel încât să poată lipsi motivat de la serviciu timp de o zi.

„E o formă de protest pe care am pus-o în aplicare prin implicarea activă a tuturor poliţiştilor din IPJ Mureş, prin sincronizarea poliţiştilor la nivelul fiecărui inspectorat, astfel încât aceştia să lipsească motivat de la serviciu pentru o zi. Conform Legii 282/2005 şi HG 1364/2006, persoanele care donează sânge beneficiază printre altele, de o zi liberă plătită (în ziua donării). Semnalele colegilor din ţară până la acest moment sunt în proporţie de 30% la nivelul fiecărui inspectorat de poliţie sunt de acord să doneze, ceea ce înseamnă între 100 şi 500 de poliţişti la nivelul fiecărei unităţi de poliţie”, a declarat presei Daniel Oltean, liderul Europol Mureş.

 

citește mai multe pe Agerpres >>>