Un incendiu de vegetație uscată a avut loc în zona fondului forestier din localitatea Cuștelnic la data de 31 ianuarie, în jurul orei 18:30. Au intervenit pentru lichidarea incendiului pompierii militari din cadrul detașamentului Târnăveni. La fața locului au fost alocate 14 cadre militare, care au reușit lichidarea incendiului după aproximativ o oră de luptă intensă cu focul.
A fost intervenție dificilă, pompierii fiind nevoiți să se deplaseze pe jos mai bine de doi km, pe toată durata intervenției existând pericolul ca focul să se propage la fondul forestier. Conform comunicatului ISU Mureș, în urma incendiului au ars circa 7 hectare de vegetație uscată, cauza probabilă a incendiului fiind focul deschis în spații deschise.
foto: ISU Mureș