Miercuri, 1 martie va avea loc reluarea exercițiului național „Miercurea Alarmelor”, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în toate cele 102 Unități Administrativ Teritoriale din județul Mureș. Astfel, în intervalul orar 10.00 – 11.00, se vor testa și verifica echipamentele din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.Pe timpul simulărilor vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației (sirene) existente la nivelul comunităților. În perioada vizată, locuitorii municipiului Târnăveni și ai celorlalte localități din județ vor auzi semnalul „alarmă la dezastre”, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.
Inspectoratul general de urgență recomandă cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările autorităților. Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice,au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor. De asemenea, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate. Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.