ȘTIRI Târnăveni

Un strop de fericire pentru persoanele în vârstă din Târnăveni, din partea membrilor clubului ”Îngerii vârstinicilor”

Cu ocazia zilei de 8 martie, tinerii membri ai clubului ”Îngerii vârstnicilor” din Târnăveni s-au mobilizat, pentru a face un gest care cu siguranță a înseninat ziua mai multor persoane. Aceștia au oferit câte o floare și o felicitare mai multor senioare din localitate.
”În anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor, Clubul Voluntarilor ai Liceului Teoretic ”Andrei Bârseanu”, coordonați de doamna profesoară Degerat Hărșan Maria doresc să aducă mângâiere, un plus de speranță, de bucurie și seninătate în sufletul vârstnicilor  din orașul Târnăveni, iar cunoștințele dobândite la ora de religie despre iubirea aproapelui și respectul demnităţii persoanelor vârstnice să nu rămână doar la nivel de discuție – să fie duse la un alt nivel, de fapte. De asemenea, educarea și cultivarea empatiei  tinerilor față de persoanele vârstnice este absolut necesară prin conștientizarea respectului față de această categorie a societății. Acest proiect este in colaborare cu Protopopiatul Târnăveni. Observăm o separare tot mai mare între generații, tineri și vârstnici, comunicarea dintre aceștia realizându-se cu dificultate din cauza transformărilor ideologice,  fragmentarea aceasta simțindu-se și la nivelul implicării sociale, cu precădere, vârstnicii resimțind acut singurătatea și distanțarea celor tineri”, a declarat Alexandra Pintecan, reprezentanta voluntarilor.

Ei pot fi contactați prin intermediul paginilor de facebook și instagram @ingeriivarstnicilor.